Cum se lucrează cu un designer de interior și cât costă? Partea 1 – Bugetul

amenajare-living-modern-Pacman-sticker-interiology-Alexandru-Bucur-Floreasca

Sursa: Adela Parvu

“Mă bucur foarte mult că cei care citesc aceste blog și cei care au văzut emisiunea Visuri la cheie și-au dat seama de necesitatea specialiștilor atunci când își amenajează casa. Am spus-o și o mai spun că suntem ca într-un stup de albine: fiecare cu treaba lui, dar lucrând fiecare pentru binele tuturor. Pentru subiectul de față, adică amenajările interioare, asta s-ar traduce că fiecare se pricepe la o anumită muncă, așa că e firesc să apelăm la cei care s-au specializat și că nu putem face totul singuri. Am primit nenumărate mailuri și mesaje prin care am fost întrebată cum se lucrează cu un designer de interior și cât costă astfel de servicii, așa că am să scriu un serial de câteva articole ca să iau pas cu pas și să explic despre ce este vorba în amănunt ca să-ți fie mai ușor și să fii în temă cu acest subiect.

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior, Foto Schwoererhaus (1)

Când îți dorești să-ți amenajezi casa înseamnă că ai strâns deja o sumă de bani pentru acest lucru. Când știi ce sumă ai disponibilă atunci merită să apelezi la un designer de interior. De ce contează să ai stabilit un buget pentru amenajarea casei tale? Pentru că în funcție de banii disponibili designerul de interior va ști ce soluții să aleagă pentru tine. Nu te poți aștepta ca un designer de interior să-ți dea și bugetul pentru o amenajare pentru că opțiunile sunt extrem de multe. Spre exemplu, o mobilă de living în stil minimalist poate avea în mare aceeași formă și aceleași nuanțe, dar la un producător român să găsești un model la prețuri mai mici de câteva mii de lei, dar la firme de design care importă din străinătate să găsești modele asemănătoare (dar nu la fel) la mii de euro. Diferențele sunt legate de funcționalitate, de balamale, de calitatea materialelor folosite pentru mobilă și de brand, de marcă dacă vrei. La fel, poți alege un parchet laminat care e mai accesibil, dar culori și model similare să fie disponibile și pentru parchet masiv, care e mai scump.

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior, Foto Schwoererhaus (5)

Alt motiv pentru care e important să-ți stabilești un buget este acela de a fi pregătit asupra derulării etapelor de amenajare. Degeaba îți iei mobila înainte, dacă nu ai schimbat parchetul sau nu știi dacă locuința va fi sau nu recompartimentată sau e ciudat să-ți cumperi un cuptor electric dacă instalația ta electrică nu suportă consumul de energie necesar pentru funcționarea acestuia. În cazul în care cumperi anumite produse înainte, trebuie să te gândești unde le depozitezi astfel încât să nu se degradeze până la amenajarea finală. Întotdeaua e mai înțelept să te gândești la un buget pentru că într-o amenajare se pot combina lucrurile – unele pot fi mai accesibile ca bani, altele, care trebuie să fie rezistente și de calitate, vor costa mai scump, dar important este să te încadrezi în banii tăi. E ca la o ținută vestimentară – hainele pot fi unele mai simple, dar pantofii e bine să fie de calitate. Deci, primul pas este să-ți stabilești un buget.

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior, Foto Schwoererhaus (4)

Ce trebuie să ai grijă atunci când îți stabilești un buget? Trebuie să ții cont de complexitatea amenajării. Dacă ai locuința la roșu înseamnă că urmează a fi făcute: instalația electrică, instalația sanitară, instalația termică, apoi finisajele (tencuieli, zugrăveli, placări faianță, gresie), montare tâmplărie, apoi mobilare, instalare corpuri de iluminat, electrocasnice, apoi montare obiecte sanitare, apoi decorare (perdele, covoare, perne, alegere tapițerii canapea, montare oglinzi, tablouri etc.). Am să trec mai jos o listă ca să o ai în vedere și chiar dacă am pus la primul punct proiectul, în lipsa lui, ține cont de următoarele puncte, de la 2 în jos înainte să contactezi un designer de interior sau dacă vrei să te aventurezi pe cont propriu. Eu folosesc un tabel pentru a ține sub observație bugetul pentru o amenajare. Îți postez modelul mai jos, poate te ajută și pe tine.

adelaparvu.com Model tabel pentru buget amenajare

Practic bugetul tău schițat în mare trebuie să cuprindă:
1. Proiect de amenajare și eventuale autorizații necesare (mai ales dacă urmează a fi modificate spațiile)
2. Materiale și dotări pentru a. instalații (electrică, sanitară, termică), b.finisaje, c.tâmplării
3. Manoperă pentru instalații (electrician, instalator baie, instalator centrală termică, boiler, calorifere), finisaje (zugrav, faianțar, parchetar), tâmplării.
4. Mobilă și corpuri de iluminat – cumpărate (mobila poate fi și pe comandată).
5. Montaj mobilă și corpuri de iluminat (unele corpuri de iluminat se montează după instalarea mobilei ca să nu fie afectate lustrele spre exemplu).
6. Decorațiuni cumpărare și montare în special pentru perdele și draperii sau dacă se dorește instalarea unei mochete.
7. Retușuri (pot fi necesare mai ales după instalarea mobilei sau a draperii spre exemplu).

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior (4)

Dacă ai deja casa amenajată și îți dorești o reamenajare e bine să știi exact ce vrei să păstrezi, dar și care sunt motivele pentru care-ți dorești renovarea. Una este doar să zugrăvești ca să împrospătezi locuința și atunci poți apela la specialiștii din magazinele de vopseluri ca să te consulți pentru culoarea pereților și alta este să-ți dorești să schimbi finisajele și mobila, unde lucrurile devin mai complexe și deja ai nevoie de un designer de interior. În orice caz trebuie să-ți stabilești un buget. Și nu uita că în acest buget ar trebui să ții cont și de o eventuală mutare temporară pentru că e dificil să locuiești într-o casă care se reamenajează, adică pe un șantier.

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior (7)

După ce ți-ai stabilit un buget e bine să contactezi un designer de interior. Dar când apelezi la un designer de interior trebuie să știi ce-ți dorești pentru casa ta. Poate că nu te pricepi să spui cum ai vrea să fie amenajarea, dar trebuie să fii pregătit să-i spui designerului de interior ce activități obișnuiești să ai acasă și ce pasiuni ai. Spre exemplu, gătești în fiecare zi (deci e clar că bucătăria trebuie separată), în living ai vrea să primești și oaspeții (deci mai multe locuri de ședere și eventual masă de sufragerie), în dormitor obișnuiești să citești (deci loc de birou sau un fotoliu confortabil), pe balcon lucrezi (deci loc de scule sau unelte) sau că ai copii mici cărora le place să se bălăcească (deci ai nevoie de cadă în baie) ori care studiază la vreun instrument (loc de studiu, necesitatea de antifonare a camerei).

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior (3)

Apoi, să fii pregătit să-i spui designerului de interior ce ți-ai dori ca și culori sau locurile care-ți plac (din excursii, cafenele, muzee etc). Alege maximum 20 de poze cu case, camere, culori, obiecte care-ți plac. Cu toate informațiile puse cap la cap, designerul va afla ce nevoi ai, ce visezi și cum poate amenaja casa astfel încât să-ți placă, dar să se încadreze în bugetul pe care îl ai disponibil. Uite, AICI ți-am scris despre cum îți poți face un panou de idei.

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior (5)

Ca și concluzie, înainte să contactezi un designer de interior stabilește-ți un buget și un panou cu idei. Astfel fiecare parte știe care sunt din start condițiile, știe care sunt bazele colaborării și nu vor exista discuții ulterioare pentru că există referințe la care să se raporteze.
Cât te costă un designer de interior? Ei bine, am să-ți scriu despre asta mâine, într-un articol separat, ca să înțelegi nu doar cât te costă, ci și ce anume plătești de acești bani. Sper să te ajute informațiile acestea!”

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior (1)

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior, Foto Schwoererhaus (3)

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior, Foto Schwoererhaus (2)

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior (6)

adelaparvu.com despre cum se lucreaza cu un designer de interior (2)

DIETER RAMS “Indiferenta fata de oameni si de realitatea in care traiesc este de fapt singurul si supremul pacat in design“

_MG_8006

Considerat ca fiind unul dintre cei mai influenti designeri industriali ai secolului XX, Dieter Rams a avut un rol decisiv in cultura design-ului prin ideile inovatoare si prin cele peste 400 de produse pe care si-a pus amprenta.

La sfarsitul anilor 70, Dieter Rams a fost din ce in ce in ce mai ingrijorat de starea lumii din jurul lui – ” O confuzie impenetrabila de forme, culori si zgomote”. Constient de faptul ca el a fost un factor care contribuia semnificativ la acea lume, a lansat el insusi o intrebare importanta : este designul meu bun-design?
Dar pentru ca „Good Design” nu poate fi masurat intr-un mod finit, a lansat cele mai importante 10 principii pentru ceea ce el considera a fi bun-design -uneori, ele sunt menționate ca “cele zece porunci”

principles-good-design

  • Designul bun este inovator
  • Designul bun face ca un produs sa fie folositor
  • Designul bun este estetic
  • Designul bun ne ajuta sa intelegem un produs
  • Designul bun este discret
  • Designul bun este onest
  • Designul bun este durabil
  • Designul bun este consecvent pana in cel mai mic detaliu
  • Designul bun are grija fata de mediu
  • Designul bun este cu cat mai putin design posibil

Citat de designeri și educatori, lista celor 10 principii ale lui Dieter Rams a ramas un punct de referinta pentru gandirea creativa, de la lansarea ei la inceputul anilor 80.
Ideile lui Rams au contribuit la conturarea standardelor prin care designul de orice natura poate fi judecat.

In intreaga sa cariera, Rams a lucrat aproape exclusiv pentru două societăți: Braun, producatorul german de electrocasnice, si Vitsœ, producator de mobilier celebru prin sistemul de depozitare Universal Shelving System. Judecand dupa propriile criterii, designul de la Vitsœ este folositor, discret si onest.

rams2 rams7

Sa ne uitam la obiectele cult in designul recent care influenteaza major tendintele: iPhone, iPod, iPad ale lui Jonathan Ive. Realizam ca ele sunt mai cunoscute datorita designului lor si mai putin datorita logo-ului aplicat pe ele. Privind la produsul care a fost piatra de temelie in design-ul Apple, iPod 1, multi sustin ca este o mare asemanare cu Braun T3 Pocketradio, lansat în 1958, semnat Dieter Rams. Asta spune multe despre influenta pe care inca o exercita designul sau.

172_721-rams-ipods

Arh. Alexandru Bucur

Emotie vs. Stiinta

Oscar Wilde vorbea despre faptul că avantajul emoţiilor este acela de a ne induce în eroare, iar avantajul ştiinţei este acela de a nu fi emoţională. Emotia si stiinta sunt lucrurile care te ghideaza in amenajarea propriei case. Stiinta aduce functionalitate casei in timp ce emotiile pot fi surprinse vizual prin detalii care iti amintesc de propriul univers – floarea preferată, un tablou, coperta unei cărţi, călătoriile, oraşul, obiectele dragi,  orice…

Fie ca îti doresti o atmosfera retro, clasica, glamour, moderna, futurista sau eco, încercăm întodeauna sa legăm alegerea culorilor de viziunea ta, de ceea ce te inspiră. Asadar, fii emotiv şi creativ pentru a-ti putea imagina casa in care vei trăi momente plăcute alături de cei dragi.

ImageImageImageImage

A living exhibition

Bucharest based Interiology Design Studio designed a 25 square meter exhibition stand for an ample event that took place at Parliament Palace in Bucharest, on 16-18th May 2012: Romanian Convention of Architecture and Design (ROCAD)
The stand was the result of the collaboration of Parchet pe Viata parquet company from Bucharest, finnish producer Karelia hardwood floors and  Bona (systems and products for  hardwood floors).

      
The main idea was growing awareness about using natural finishings and products without harming the environment: hardwood floors made of real wood that is produced from well-managed forest, waterbased products instead of solvent adhesives, dustfree sandings. The term E-conscious was chosen to represent this idea. The stylized mannequins stand there to represent “life”, the man’s relationship with nature and the environment. Ecology is a phenomenon that nowadays influences ideas, thoughts, daily activities or initiatives and is more present in the world of design than ever.
All the materials used to built the stand were reused: natural grass, wooden beams, the floor, the walls structure, the decorative tree.
The design also wanted to represent a statement in the industry, fashionable and exquisite.

         

De acum vei vedea griul cu alti ochi

Lumea din jurul nostru ofera o multitudine de surse de inspiratie, de la filme, muzicieni, artisti la detalii de imbracaminte sau designul obiectelor. Unii isi gasesc inspiratia la malul marii sau in natura, ceilalti isi gasesc sursa pentru creativitate in viata urbana, in agitatia si pulsul neincetat al strazii. Nu va ganditi la griul orasului comunist in care suntem inca nevoiti sa traim. Este vorba de acele tonuri neutre care pun in valoare obiectele conferindu-le un caracter dinamic. Adaugand accente de verde, galben si portocaliu, griurile ofera profunzime si o mai buna localizare in spatiu.
Cum se folosesc culorile inchise?
Negru, brun inchis, navy, carbune, toate sunt culori de care in mod normal ne ferim sa le folosim pentru ca ni se par neadecvate.

Iata cateva exemple de cum putem folosi aceste culori pentru solutii de efect in amenajarea ta:
Alege incaperea potrivita.
Culorile inchise au calitatea de a da intimitate si confort. Pentru un salon, dormitor sau living-room acesta este si efectul dorit. Un perete gri carbune si o pardoseala de stejar afumat inchisa la culoare creaza atmosfera confortabila pentru o intalnire cu prietenii la un cocktail.

Image

Foloseste o pardoseala inchisa la culoare pentru a pune in valoare elementele de design din incapere. Culoarea neutra de pe pardoseala pune in evidenta locul de luat masa care are un design special. De asemenea face remarcate piesele mobilierului de bucatarie care, prin alaturarea cu griul, devin astfel mai calde.

Image

Foloseste culoarea inchisa si intensa pe pardoseala pentru a pune in valoare peretii
Culoarea vibranta de pe pereti nu ar fi fost perceputa la fel daca pardoseala nu ar fi jucat rolul de fundal perfect. De asemenea orice element de pe pardoseala (masa, scaune, alte obiecte de moblier) prin culoarea lor deschisa vor fi puse si mai bine in evidenta de griul inchis.Image

Foloseste culoarea mai inchisa pentru a delimita un spatiu care are o functiune diferita In aceasta baie zona cazii a fost separata printr-o culoare inchisa care anunta functiunea diferita a spatiului
Atentie ce perete alegi sa il vopsesti! In functie de pozitia acestuia in incapere, culoarea iti poate da senzatia de mai mult spatiu sau dimpotriva!

Image

• Fa remarcate elementele decorative intr-o amenajare creativa
Cu o culoare deschisa, toate elementele (lampi, tablouri, masa) s-ar fi pierdut.
Prin aplicarea de gri pe pardoseala si pereti aceste elemente au sansa de a fi remarcate si apreciate.

Image

Pune in evidenta un mobilier special printr-o amenajare neutra O suprafata gri deschis aduce lumina si impresie de spatiu in incaperile cu un design interior inchis la culoare. Fotoliul si lampa se contureaza foarte bine pe acest fundal neutru.

Cine ne inspira?
“Urban Soul” (Suflet Urban) de la
Karelia este o colectie unica de pardoseli din lemn pline de personalitate. Elemente din mediul urban au imprumutat acestor pardoseli aspectul si denumirea lor pentru a aduce vibratia orasului in spatiul in care traim.
Lumina electrica, griul betonului, griul promenadelor, griul asfaltului, brunul sinelor de tren, griul cheiurilor si al galeriilor subterane… Cand te uiti atent la viata ta de zi cu zi poti gasi frumusete in lucruri pe care cei din jurul tau nu le pot vedea.

Caracteristicile grafice şi texturile colectiei dau o nota perfect artistica. Un dialog intrigant intre negru şi gri, piatra si beton care creează o atmosferă urbană pornind de la podea pentru întregul spaţiu.
Arh.Alexandru Bucur

http://www.facebook.com/interiologydesign